Festivalul DEBUT / UCM & AMTAP & Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Începând cu anul 2007, Uniunea Cineaștilor, în parteneriat cu Catedra Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova (AMTAP), organizează anual Festivalul DEBUT – un concurs de lucrări cinematografce adresat cineaștilor tineri și studenților instituțiilor de profil. Festivalul se adresează exclusiv realizatorilor din Republica Moldova, având ca scop susținerea și promovarea producției locale. Festivalul este realizat cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Juriul concursului este alcătuit din 5 persoane, membri UCM. Președintele permanent al juriului este Vlad Druc (Șeful Catedrei Multimedia din cadrul AMTAP), iar membrii nepermanenți ai juriului până în acest moment, sunt: Vlad Burlea, Mircea Chistrugă, Boris Conunov, Dumitru Olărescu, Valentina Plugaru, Mihai Poiată, Nicolae Pojoga, Sergiu Prodan și Vadim Prodan.

Concursul are loc în a treia decadă a lunii stabilite de Consiliul UCM. Regulamentul concursului și formularul de înscriere vor fi disponibile cu o lună înainte de Festival.

Filme & cineaști premiați în perioada 2007 – 2017

2007: Mormântul unui soldat necunoscut… rus (Mihail Pohileac), San Sanîci  (George Agadjanean, Ruben Agadjanean), Vasile Mămăligă (Dragoş Turea);

2008 –  Regina Maria (Olga Pascari), O vizită târzie (Sergiu Ciorescu), Covorul (Otilia Babără), Maria Marioara (Silvia Marzenco), Plină lumea de proşti (Grigore Sănduţă), Să mă laşi să pot cînta (Victor Sofroni);

2010: Coletul (Silvia Mârzenco), Balonul (Sergiu Ciorescu), Ferestre… (Ghenadie Vasilică), Paralele (Vlad Secrii), 2P (Mircea Bobînă), Coletul, Cicatricea, Cool life (Ion Borş);

2011: Chișinău – Orașul tuturor… (Mircea Bobînă), Puzzle (Natalia Șaufert), Perfect Killers (Marin Bantiuc); 2012 – Rondo (Denis Levițchi), Ioana (Iulia Puică), La marginea pădurii (Ion Donică);

2013: Cine Seamănă… (Marcela Chistrugă), Povestiri din Baruri (Mircea Mânăscurtă), Până la Miezul Nopții (Mihai Brumă), Sfârșitul Lumii (Alina Stoianov), Etajul Doi (Nicu Țurcanu);

2014: Cut (Ion Usatîi, Alexandru Lapotan), Sunt Țigani mai Fericiți (Sergiu Sili, Andrei Moraru), Menajerul (Radu-Dumitru Zaporojan, Sergiu Sili), Al Nimănui (Radu-Dumitru Zaporojan, Alexandru Lapotan), Vis-a-Vis de Rinoceri (Alexandru Lapotan), 2:3,1-5 (Andrei Moraru), Maidanezii (Tatiana Miron);

2015: Moara Eliptică (Andrei Moraru), Zidul (Ecaterina Cazacenco), Knock-Knock (Igor Țurcan), Ecouri, Semințe, pământ și… Cafea și Social Media (premiu pentru imagine: Olga Lucovnicova)

2016: Cine Iubește și Lasă (Victor Galușcă), Căderea (Vlad Bolgarin, Ion Drăgan), Paparuda (Lucia Lupu, Ion Drăgan), Alte Frunze de Dor (Victor Pietraru);

2017: Prut (Octavian Visterniceanu), Mai repede (Gheorghe ZMEU), Portretul lui Stalin (Victor Organ), Casa mare (Călin Laur), Prut, Colierul, Mai repede (Dumitru Tcaci), Celebră & anonimă (Cristina Vizitiu), Oi și dealuri (Maria Căldare), Jonglorii uitați (Ana Gurdiș)